Radio Blaj Facebook Caritas Blaj Fundația Regală Margareta a României Biserica Romana Unita cu Roma, Greco-Catolica Renovabis Humanitäre Hilfe Windesheim e.V. LilianaDesign: web design, creare site

Asociația Caritas Mitropolitan Greco-Catolic Blaj, beneficiază de o finanțare în valoare de 30.000 lei din partea S.N.G.N ROMGAZ S.A




Comunicat

SOLIDARITATE PENTRU DIZABILITATE !

Sprijinirea copiilor cu dizabilități din
CENTRUL DE RECUPERARE NEUROMOTORIE – „PRUNCUL ISUS” MEDIAȘ

Asociația Caritas Mitropolitan Greco-Catolic Blaj, beneficiază de o finanțare în valoare de 30.000 lei din partea S.N.G.N ROMGAZ S.A pentru proiectul Solidaritate pentru Dizabilitate! Sprijinirea copiilor cu dizabilități din cadrul Centrului de Recuperare Neuromotorie „Pruncul Isus” Mediaș.

Cu ajutorul acestei finanțări - copii cu dizabilități, cerințe speciale educaționale și afecțiuni care necesită terapii recuperatorii din Municipiul Mediaș și localitățile limitrofe primesc servicii specializate și adaptate cazuisticii individuale cu scopul menținerii și îmbunătățirii statusului funcțional.

Totodată proiectul își propune acompanierea familiilor beneficiarilor și organizarea unor campanii de informare la nivel comunitar. În cadrul centrului sunt furnizate următoarele servicii de către o echipă de specialiști:

• kinetoterapie, gimnastică medicală, terapie de stimulare senzorială masaj terapeutic;
• psihoterapie, consiliere psihologică și psihosocială, terapia limbajului, terapii de integrare/reintegrare;
• servicii de asistență socială și suport specializat, etc.

Printre cele mai importante rezultate preconizate ale proiectului menționăm:

- asigurarea accesului la servicii de recuperare pentru grupul țintă și beneficiarii direcți - 50 de copii și familiile lor;
- sensibilizarea și informarea comunității locale;
- asigurarea funcționării și furnizării de servicii din cadrul Centrul de Recuperare Neuromotorie „Pruncul Isus”.

Mulțumim companiei S.N.G.N ROMGAZ S.A. pentru susținerea financiară acordată și apreciem implicarea în sprijinirea inițiativelor sociale de la nivel comunitar!


Persoană de contact
Manager proiect
Adelina BIRIȘ