Caritas Blaj
Împreună pentru o civilizaţie a iubirii!
La CID Târnăveni continuă seria seminarilor de informare şi consiliere destinate personaelor vârstnicilor din comunitatea locală
În cadrul priectului „Stil de viaţă sănătos, îmbătrânire activă“ derulat de către CID Târnăveni, în perioada iunie-decembrie 2016, au continuat activităţile de informare şi consiliere a vârstnicilor şi aparţinătorilor acestora cu privire la diverse aspecte legate de prevenirea şi/sau reducerea situaţiei de dependenţă şi activarea socială la vârsta a treia.
Pe parcursul lunilor iulie, august şi septembrie, au avut loc alte 4 seminarii informative, susţinute de către specialişti în diverse domenii, temele abordate fiind urmatoarele:
Seminarul II, 14.07.2016: La începutul lunii iulie, s-a finalizat activitatea de amenajare a unei Săli de gimnastică şi terapie prin mişcare destinată persoanelor vârstnice din comunitate. Spaţiul şi dotările sălii au fost puse la dispoziţia proiectului de către asociaţie, urmând ca aceasta să fie utilizată, pe toată durata de implementare a proiectului, după un program prestabilit. Locaţia salii este în cadrul Centrului social „Sf. Lucia”, situat în Târnăveni, pe Str. Victoriei, Nr. 12. Astfel vârstnicii pot face mişcare într-un cadru organizat, sub supravegherea specialiştilor (asistenţi medicali, profesor de sport, kinetoterapeut). În vederea demarării activităţilor de mişcare şi mobilizare cu vârstnicii voluntari, aceştia au trecut printr-o evaluare medicală iniţială. Evaluarea a fost realizată de către asistenţii medicali din Asociaţie, fiecărui vârstnic fiindu-i realizat un Examen de bilanţ, care oferă informaţiile principale despre starea lui de sănătate şi capacitatea de implicare în activităţi fizice.
Totodată, în vederea susţinerii acestei iniţiative, a fost organizat şi un seminar informativ cu tema „Minte sănătoasă într-un corp sănătos”. Seminarul a fost susţinut de către d-na profesoară de educaţie fizică şi sport Solomon Luciana, care a prezentat şi demonstrat seniorilor exerciţii fizice adaptate vârstei.
Seminarul III, 02.08.2016: „Pregatirea spirituală pentru Sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului”. Seminarul a fost susţinut de către pr. Protopop Ciulea Vasile Honoriu, din cadrul Protopopiatului Greco-Catolic Târnăveni. În cadrul acestui seminar s-au discutat aspecte privind tradiţiile, obiceiurile şi semnificaţia sărbătorii celebrate în data de 15 august.
Seminarul IV, 02.09.2016: „Istoria şi cultura oraşului Târnăveni“ seminar susţinut de către domnul profesor Fola Nicolae, prin care s-a dorit cunoaşterea originilor şi evoluţiei în timp a oraşului Târnăveni.
Seminarul V, 29.09.2016: „Tehnici de îngrijire a persoanelor de vârsta a treia aflate într-un grad de dependenţă”, seminar prezentat de către doamna Baciu Ramona, asistent medical în cadrul CID Târnăveni.
Feedback-ul primit din partea participantilor a fost unul pozitiv, temele abordate şi modul de prezentare a acestora fiind considerate interesante şi utile.
Seria de seminarii va continua în lunile următoare, iar persoanele din comunitate, interesate să participe pot contacta specialiştii din cadrul CID Târnăveni pentru detalii şi înscrieri.

Copyright © 2010 - 2018 caritas-blaj.ro