Radio Blaj Facebook Caritas Blaj Fundația Regală Margareta a României Biserica Romana Unita cu Roma, Greco-Catolica Renovabis Humanitäre Hilfe Windesheim e.V. LilianaDesign: web design, creare site

Prima Cuminecare a 29 de copii în Catedrala din Blaj

Duminică 12 iunie 2016, la Catedrala “Sfânta Treime” din Blaj a fost o zi de mare bucurie, care nu se va uita niciodată, în special pentru cei 29 de copii, care în cadrul Sfintei Liturghii de la ora 10.00, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, cu ochii strălucitori, cu feţele care radiau de bucurie, cu sufletul curat, plini de credinţă şi iubire, s-au apropiat de Sfântul Altar, pentru a-L primi pe Isus pentru prima dată în viaţa lor.

Pentru această zi specială, aceşti copii au fost pregătiţi intens de către Sora Luminiţa, Sora Benigna şi Prof. Andreea Suciu, învăţând catehismul şi conştientizând darul pe care îl vor primi. Aceştia au promis lui Isus, Prietenul lor, că-i vor rămâne fideli iubirii Sale şi că îşi vor da silinţa să-L păstreze mereu în inimile lor.

Sfânta Liturghie a fost celebrată de Pr. Nicolae Anuşcă, Pr. Daniel Câmpean, Pr. William Bleiziffer, primul ținând şi un frumos cuvânt de învăţătură pentru copiii prezenţi la prima Sfântă Împărtăşanie dar şi pentru credincioşi.

Sfânta Liturghie s-a încheiat prin înmânarea de diplome de la preoţii celebranţi, iar copiii au mai pregătit cântece pe care le-au animat cu gesturi şi mişcări artistice.

La Sfârşitul Sfintei Liturghii Pr. Daniel Câmpean a ţinut să le mulţumească tuturor părinţilor şi profesorilor pentru implicarea şi devotamentul de care au dat dovadă în pregătirea acestor copilaşi.

Tot cu acestă ocazie a mai avut loc şi Slujba de părăstas de 6 săptămâni pentru învăţătoarea Nicoleta Bărbat.

Mai multe fotografii pot fi vizionate pe facebook la Liceul Teologic Greco-Catolic "Sfântul Vasile cel Mare" Blaj