Radio Blaj Facebook Caritas Blaj Fundația Regală Margareta a României Biserica Romana Unita cu Roma, Greco-Catolica Renovabis Humanitäre Hilfe Windesheim e.V. LilianaDesign: web design, creare site

Sărbătoarea Învierii Domnului trăită cu dragoste concretă față de aproapele

Și în acest an, așa cum ne-am obișnuit de mai bine de 10 ani, Caritas Blaj a adus cu sprijinul organizației Humanitäre Hilfe Windesheim bucurie unui număr de peste 800 de beneficiari ai serviciilor noastre sociale și educative.

Acest gest de solidaritate poate fi înțeles doar în măsura în care acceptăm că în spatele unei astfel de acțiuni umanitare stau oameni adevărați, care au o inimă mare dar și mâini care ajută în mod practic și concret.

În numele copiilor, al persoanelor vârstnice și bolnave și al tuturor beneficiarilor serviciilor Caritas Blaj, dorim să le mulțumim din suflet binefăcătorilor noștri, organizației Humanitäre Hilfe Windesheim, în mod special Doamnei Edith Stoffel, sufletul și creierul acestei acțiuni dar și celorlalți membrii ai asociației germane, familiilor Stoffel și Gutenberger.

Dorim tuturor binefăcătorilor, beneficiarilor, angajaților, voluntarilor și simpatizanților Caritas Mitropolitan Greco-Catolic Blaj, sărbători pascale sfinte, pline de pacea și binecuvântarea Domnului Înviat.

Christos a înviat!
Adevărat a înviat!

Colectivul Caritas Blaj